Criptografia cuantică – teoria e perfectă dar practica ne omoară

imaginea utilizatorului Serafim

Orice plan de luptă este perfect până la prima mișcare a adversarului zicea Sun Tzu în „Arta Războiului”. Regula se aplică și în domeniul calculatoarelor mai ales dacă acele calculatoare sunt operate de oameni care cunosc învățăturile marelui general.

Feihu Xu, Bing Qi și Hoi-Kwong Lo de la Universitatea din Toronto, Canada spun că au reușit să spargă un sistem criptografic cuantic comercial făcut de ID Quantique din Geneva, primul atac reușit asupra unui astfel de sistem disponibil pe piață.

S-a făcut mare vâlvă cu criptografia cuantică cum că ar fi nu foarte dificil, ci imposibil de spart, pentru că orice citire a mesajului pe drum ar distruge mesajul și prin urmare ar fi banal de detectat. Și atunci cum l-au spart? Păi transmisiunea oricărui flux de fotoni, electroni, etc nu poate fi chiar perfectă așa că cei care comunică trebuie să accepte o rată de eroare de până la 20% ca fiind normală. Da, dar asta presupune că zgomotul provine de la mediu. La generarea cheilor cuantice se introduc și erori pentru că ne aflăm în lumea reală și nu în teorie.

Cei trei fizicieni au spus că zgomotul care trebuie acceptat pentru funcționarea sistemului permite unui atacator să intercepteze unii biți cuantici (qbits), să-i citească și apoi să-i retrimită într-un mod care crește rata de eroare la doar 19,7%, adică sub pragul de alarmă.

Se pare deci că a cam trecut vremea când se căutau slăbiciuni matematice ale algoritmilor folosiți în criptografie. De acuma devine, ca pe vremea șperaclului, o chestiune de „îndemânare”. Ei, nu chiar îndemânare de genul ăla că vorbim de electroni și fotoni, nu de lacăte de un kil, dar oricum, problema s-a transformat din una matematică, în problemă de fizică.

Referință: http://arxiv.org/abs/1005.2376

Share this