WebM la o lună

imaginea utilizatorului Serafim

Astăzi se împlinește o lună de când Google a anunțat deschiderea unui nou format video, special pentru web și HTML 5. WebM folosește pentru video codec-ul VP8 derivat din seria VP de la OnVideo pe care Google i-au achiziționat în februarie anul acesta. Pentru audio se folosește Vorbis care era deja open-source. Pe post de container s-a recurs la o versiune redusă de Matroska. Deși momentan calitatea compresiei este puțin mai joasă decât în cazul codării H264 totuși datorită lipsei de patente noul format este foarte promițător. În cadrul jocurilor, formate video cu compresie foarte slabă au fost și sunt folosite pe scară largă datorită lipsei patentelor sau a prețului rezonabil.

Browserele care suportau până acum formatul OGG/OGV suportă și WebM. Firefox și Opera au anunțat deja versiuni WebM enabled. Apple cu al său Safari ține cu dinții de H264 iar Microsoft cu Internet Explorer-ul este încă departe de a putea da o versiune funcțională pentru oricare dintre standardele video. Totuși, Internet Explorer funcționează cu Chrome Frame ceea ce face ca HTML 5 să fie disponibil în browserul de la Microsoft chiar dacă nu el este cel care face treaba. Safari însă, cu cei aproximativ 5% din utilizatori riscă să rămână complet izolat de restul lumii dacă nu adoptă o politică mai elastică. Probabil încăpățânarea celor de la Apple în a suporta doar H264 ține de faptul că o parte din patentele care acoperă formatul sunt ale lor.

La doar o lună deja adoptarea noului standard video pare aproape unanimă. Aplicații ca VLC, Skype, Winamp și browsere ca Firefox, Opera, Chrome și Flock deja au inclus VP8 și WebM ca standard suportat. A fost inclusă și decodare nativă în Java pentru VP8 și WebM. Inclusiv Adobe a anunțat că următoarea versiune de Flash va suporta VP8 ceea ce mărește foarte mult platforma pe care acest nou standard va fi disponibil. Chiar unii producători de procesoare pentru telefoane mobile s-au arătat interesați de a implementa la nivel hardware accelerare pentru noul format.

Share this