
Un prieten mi s-a plâns că de când are Windows 7 64bit are probleme cu placa video (sau mai exact cu driverul ei) în sensul că Windows 7 64bit împreună cu Nvidia nu face casă bună. Să pună Windows pe 32 de biți aud pe cineva strigând acolo în spate. Păi ar pune el dar are 12G de RAM iar cu versiunile pe 32 de biți e mai greu să accesezi peste 3.5-4G de memorie. Calculatorul e nou și omul l-a luat cam în așa fel încât sa-i meargă mai multe aplicații și jocuri în paralel. M-am gândit că poate are calculatorul lui vreo altă problemă și dă vina degeaba pe mamelucii din Redmond sau pe producătorii de chinezării ai lui Jen-Hsun Huang care de bine de rău, au reușit să facă unul dintre cele mai ieftine supercomputere disponibile pentru publicul larg. Da, e vorba de Tesla. nu de alta dar 1000 de procesoare la 10k de dolari e de-a dreptul chilipir.
Dar să nu ne îndepărtăm de la subiect. Nu prea-mi vine să dau vina pe cei de la Nvidia pentru că la mine pe Linux merge ață sistemul pe 64 de biți fără să gâfâie nici la programe native nici la cele rulate în Wine. Am pus mâna pe un alt sistem cu Windows 7, tot pe 64 de biți și tot cu o placă Nvidia. Complet alt model, mult mai vechi. Conectare prin RDP, merge fără probleme, stă pornit și câte 2-3 zile fără să dea semne de oboseală. Problema mare apare când stă pe monitorul lui, așa cum lucrează orice utilizator obișnuit de Windows. Eh, în maxim o oră, începe să dea mesaje că s-a întâmplat ceva cu driverul video și a fost restartat. Un scurt black-out urmat de resetarea ferestrelor și mai avem încă aproximativ o oră pentru a mai lucra câte ceva. Schimb versiunea de driver, pun ultima versiune de pe sit de la Nvidia în loc de cea de pe CD-ul original. Aceleași probleme.
M-am gândit... coincidență, deși nu cred în coincidențe, cel puțin nu când e vorba de oameni sau de calculatoare. Dar na, poate s-a reprodus identic aceeași problemă hardware, cine mai știe. Punem al treilea calculator, altă placă video (tot Nvidia), tot Windows 7 64bit (altă licență, evident, deci luată din altă sursă, la altă dată). Se dovedește a fi la fel de instabil.
Să dau cu roșii după cei care scriu cod cu picioarele fie că lucrează pentru Microsoft fie că scriu drivere la Nvidia? Adică după atâta amar de vreme nu este considerat W64 ca fiind produs final? Nu se obosește nimeni să verifice și să testeze pe bine cum merge prostia aia numite impropriu sistem de operare pe 64 de biți cu un driver care este făcut să scoată untul din cele mai supărate jocuri? Care gamer cât de cât supărat ține XP pe 32 de biți? Nu este lucru cunoscut că Nvidia are aproape o treime din piața mondială de plăci video pentru PC-uri? Sau de când cu FarmVille nu mai contează plăcile video?
Bătaie de joc și batjocură. Până atunci va anunț că am testat sub Wine vreo două dintre jocurile care-i făceau probleme prietenului meu și merg cel puțin la fel de bine ca pe windows. Verificați baza de date cu aplicații funcționale a celor de la Wine. Cine știe, poate nu mai aveți nevoie să mai aruncați banii degeaba pe o licență.
Comentarii
Win7
Nu`i "mai bine" de mine care am un laptop destept, cica, dar care nu mai citeste nici un CD de Windows7 64bit?
Ceva nu merge..
Sincer sa fiu, nu cred ca problema este de la nVidia. Eu tot win 7 am, tot pe 64 biti si tot o placa nVidia si sincer, nu am avut nici cea mai mica problema cu driverul. Poate prietenul tau a incercat sa faca unele setari si a stricat ceva, dar driverele nVidia se comporta ireprosabil pe win7. Iti dai seama ca sigur le testeaza si pe variantele de 64 biti caci altfel nu s-ar mai chinui sa scoata placi high end si nu ar mai baga bani in cercetarea daca utilizatorii nu ar putea folosi produsele.
Da, nu merge
Dacă recitești articolul vei vedea cam câte variante am încercat, toate cu același rezultat.
ati
salut
nu doar nvidai au probleme au am un radeon care se coporta asemanator, adica mai intai mesaju ca sunt probleme cu driverele la placa video (3 sec ecran negru ) apoi mesaju ca s'a rezolvat, si la final se blocheza... nu in joc, navigand pur si simplu pe net...
ii dau restart si pare ok..... pana data viitoare ;)