Verificarea legăturilor dintr-un sit

imaginea utilizatorului Serafim

Blogurile au o perioadă de viață destul de limitată de obicei. Un studiu spunea că între primele 100 de bloguri de top, durata medie de viață este de 33.8 luni adică aproximativ 1000 de zile. Asta lăsând la o parte faptul că ceva mai mult de jumătate sunt abandonate în prima lună după ce au fost făcute și le lăsăm deoparte pentru că acelea nu ajung în Top100. Nu numai blogurile ajung în situația de a fi abandonate. Multe situri ale unor firme sau chiar situri personale ajung să nu mai aibă parte de atenția proprietarilor sau să nu-și mai aibă rostul, odată ce firma s-a retras de pe piață de exemplu. Durata medie de viață a unui sit corporațional este considerată a fi undeva între 2 și 4 ani. Asta pentru că deși probabil vor avea un sit nou după această perioadă, cu design refăcut și toate alea, va fi refăcut în altă formă și informațiile se vor găsi în altă parte iar legăturile inițiale nu vor mai funcționa.

Acestea fiind spuse, în cazul în care construiți un sit, fie că este un blog, fie că e vorba de un portal, de o arhivă sau orice altceva care va ajunge să aibă în timp un număr mare de pagini, probabil ar fi o idee bună să verificați din când în când dacă nu cumva există situri către care ați pus legături care nu mai sunt active. În plus, se poate întâmpla oricui să aibă o greșeală, să omită o literă sau să pună un semn în plus și legătura să devină nefuncțională. Atunci când e vorba de câteva sute sau chiar mii de pagini, e destul de dificil de făcut manual așa ceva așa că încercăm pe cât posibil să ne folosim de unelte care automatizează cel puțin parțial acest lucru.

În cazul în care situl dumneavoastră rulează WordPress, puteți încerca plugin-ul care se numește Broken Link Checker. Permite notificări în Dashboard sau prin email și verifică inclusiv dacă mai există postarea video pe care ați inclus-o într-un articol de pe Youtube sau pe Vimeo sau dacă autorul a retras acea postare. Vă las să descoperiți singuri toate opțiunile de configurare pe care le permite acest plug-in și trecem mai departe la alte CMS-uri.

Pentru cei care folosesc Drupal, numele plug-in-ului este Link checker și este de asemenea foarte configurabil. Dacă doriți, poate verifica inclusiv adresele scrise sub formă de text, chiar dacă nu sunt legături directe, click-abile. Asta pentru că cei care folosesc Dupal știu că pot oricând să facă CMS-ul lor preferat să afișeze inclusiv adresele text sub formă de legături. Pe lângă asta verifică legăturile din câmpurile CCK, din comentarii, din blocuri și cam de peste tot pe unde poate apărea o adresă web. Evident, toate acestea sunt opțiuni configurabile cu o granularitate suficient de mare încât să ofere multă putere celor care vor să supravegheze legăturile din interiorul sitului lor.

Utilizatorii de Joomla se pot folosi de Qlue Broken Link Checker, un instrument simplu și foarte eficient. Nu lipsesc opțiunile de configurare și nu a fost lăsată deoparte simplitatea utilizării atunci când a fost conceput acest plug-in.

Cei care vor un instrument generic pentru verificarea legăturilor dintr-un sit, pot apela cu încredere la Link Checker, o aplicație făcută de cei de la World Wide Web Consortium (W3C) să funcționeze direct de pe web, fără a fi instalată. Este relativ lentă comparată cu opțiunile care se integrează în sistem iar rezultatele nu sunt administrabile foarte ușor. În plus, unele pagini pot fi indisponibile pentru perioade scurte de timp datorită unor probleme de rețea sau de mentenanță și acest mod de verificare nu va încerca de câteva ori până când să declare o legătură ca invalidă. Totuși, un webmaster care știe ce face, va putea folosi această unealtă pentru a-și ușura viața.

Acestea fiind spuse, vă doresc situri cât mai curate și fără probleme.

Share this

Comentarii

Întrebare

Și de ce ar trebui să fac această verificare a linkurilor? Doar pentru a avea siteul curat sau ajută și optimizarea în motoarele de căutare?

imaginea utilizatorului Serafim

SEO

Legăturile moarte influențează în mod negativ punctajul pe care-l primește situl.

legaturile moarte nu

legaturile moarte nu influenteaza in nici un fel "punctajul" SEO doar ca constituie un inconvenient pentru utilizatori si pot bloca indexarea unor pagini (pentru site-urile prost indexate)

imaginea utilizatorului Serafim

Uneori da, uneori nu.

Există Internet și dincolo de Google. Google spune că nu depunctează siturile pentru legături moarte. Există însă mii de motoare de căutare și indexare pe Internet. Este foarte posibil ca în câțiva ani să folosim în masă Baidu. În plus, chiar Google nu a fost întotdeauna cinstit 100% cu practicile pe care le aplică pentru calculul PR-ului și al locului în care apar în căutare anumite situri. Asta pentru că ei consideră că obscuritatea ajută scopului lor. Oricum, măcar și pentru a avea pagini curate, tot merită să le curățăm din când în când.