Numere aleatoare

imaginea utilizatorului Serafim

Aleatoriu cu forma de plural aleatorii este un cuvânt despre care se spune că l-am luat din latină și este folosit în general în lumea IT, mai ales când este vorba de numere, sub forma de „număr aleator” iar la plural „numere aleatoare”. „Alea” în latină are un sens ceva mai profund decât este descris în dicționarele obișnuite și aceasta datorită faptului că este în primul rând un concept filozofic. Știu că există pretinși oameni de știință care au impresia că pot rezolva totul din ecuații și nu mai au nevoie de filosofie dar astăzi vorbim despre oamenii de știință adevărați, care au tăria și curajul să înfrunte tot ce este în lume, așa cum este, fără să deformeze adevărul.

Așadar, „alea” înseamnă „zar” sau joc de noroc și este probabil foarte cunoscut prin celebra expresia „Alea iacta est” sau „Iacta alea est” cu sensul de „Zarurile au fost aruncate”. Expresia este atribuită lui Iulius Cezar la trecerea râului Rubicon, arătând că s-a trecut deja de punctul fără întoarcere și de acum campania trebuie continuată. Totuși, cuvântul zar (alea) și cuvântul noroc (fortuna) nu se refereau la întâmplare fără sens, la haos ci la voința zeilor. Contextul citatului din discursul lui Cezar este „deorum ostenta et inimicorum iniquitas uocat. Iacta alea est” adică „să urmăm semnele zeilor și chemarea violenței dușmanilor. Zarurile sunt aruncate”.

Acum vreo 10 ani, folosind camerele de fotografiat de pe telefoanele mobile – care erau mult mai slabe decât acum – un grup de 3 persoane au reușit să prezică de multe ori la rând cu precizie uimitoare numărul câștigător la ruletă într-un cazinou. Într-un final au fost prinși, veniturile confiscate și dați afară pentru că nu există nici un lucru pe care un cazinou să-l urască mai mult decât să piardă în mod constant.

Dar să revenim cu picioarele pe pământ și în zilele noastre. Cei care cred că lumea a fost făcută de Dumnezeu, nu pot admite „întâmplarea” ca ceva ce se întâmplă fără un motiv, fără o sursă inițială și fără sens. Așadar, toate formele de creaționism de care am auzit până acum, contrazic haosul ca lucrare fără sens și aleatoare în sensul matematic al cuvântului. La acest lucru se referea Einstein atunci când spunea că „Dumnezeu nu joacă zaruri”. Einstein credea într-un Dumnezeu spinozian, care a făcut lumea și stă deoparte fără să se amestece în nici un fel în ea, deci o credință foarte îndepărtată de creștinism. Totuși, iată că nici el nu credea că se mișcă vreun atom sau o parte dintr-un atom la întâmplare, neguvernat de legi foarte precise. Acesta este motivul principal pentru care a refuzat să accepte teoriile mecanicii cuantice.

Dintre cei care cred că lumea a evoluat din... nimic, vom aborda mai întâi teoriile care se pare că sunt cele mai la modă în ziua de astăzi, teoria stringurilor sau a corzilor. Spun generic teoria stringurilor deși sunt mai multe cu oarecare tentative de unificare. Teoria stringurilor spune, în mare, că tot ceea ce se întâmplă în lumea „văzută”, adică palpabilă prin orice fel de simț sau instrument, are la bază rezonanța și interacțiunea unor corzi invizibile și unidimensionale. Nu comentez validitatea acestor afirmații, ne rezumăm doar la teoria care rezultă din ele. Această teorie nu presupune niciunde că lucrurile ar fi „la întâmplare”, că universul nu ar respecta reguli foarte stricte până la nivel de coardă. Prin urmare, „întâmplarea”, „aleatoriul”, „șansa” și „haosul” sunt denumiri de conveniență pentru diverse lucruri care se petrec în jurul nostru.

Susținătorii mecanicii cuantice, și mă refer aici la cei care îmbrățișează cu toată mintea și cu inima principiul incertitudinii lui Heisenberg sau principiu nedeterminării cum ma