
Google tocmai a anunțat că nu va continua să dezvolte Google Wave. Totuși, vor menține serverele pe care este găzduit serviciul cel puțin până la sfârșitul anului. Motivul este faptul că Google Wave nu s-a bucurat de o adopție prea entuziastă din partea publicului larg. Părțile din Wave care nu se regăsesc încă în alte produse Google (drag and drop și tastarea în timp real, caracter cu caracter) au fost relicențiate sub formă de surse deschise și probabil vor fi integrate în alte produse Google.

Am testat Google Wave ca utilizator beta și am fost plăcut impresionat. Acum a fost lansată la apă versiunea pentru toată lumea. Dacă aveți un cont google, mergeți la http://wave.google.com și vedeți care e diferența între a edita colaborativ un document (http://docs.google.com) și a edita colaborativ aproape orice. Se pot pune hărți, filme, clipuri audio, fișiere text sau orice alt fel de fișiere și mai mulți oameni pot în același timp să participe la discuție și să adauge sau să modifice informația.