M-am născut geniu. Am fost educat între timp. Încerc să-mi revin.
Am început să învăț să lucrez pe calculator prin 1984.
Primul meu profesor într-ale calculatoarelor a fost doamna Ildiko, o colegă a mamei, profesoară de fizică. Apoi am învățat cu domnul profesor Ionuț Cristescu de la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei din Timișoara. Am luat câteva premii naționale cât am fost sub îndrumarea lui.
La liceul de Matematică-Fizică din Timișoara (actualul "Grigore Moisil") cel cu care am lucrat cel mai mult a fost domnul profesor Dorin Mânz. M-au ajutat de asemenea foarte mult domnul profesor Marinel Șerban și doamna profesoară Ioana Stan. Și aici am luat câteva premii și mențiuni.
Deși am avut profesori foarte buni, cele mai multe și mai interesante lucruri le-am învățat singur, căutând, citind, întrebând. Acesta este și scopul acestui sit. Să mă ajute să învăț mai mult. Iar dacă se vor găsi și alții care să considere utile articolele de aici, cu atât mai bine.
Această operă este pusă la dispoziție sub Licența Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creative Commons.
Dacă aveți nevoie de alt mod de licențiere, contactați-mă.
Comentariile aparțin celor care le-au scris.